Sofismele amărăciunii

Nu e un paradox că putem vorbi astăzi de beneficiul părăsirii lecturii şi al culturii în genere. Nu este nici măcar halucinant. A devenit o amărăciune exprimabilă, un fel de a resimţi inadecvarea câtorva faţă cu ceilalţi. Intelectualul se arată lumii drept o ciudaţenie, un individ care se ocupă de vise, idealuri şi utopii. Imaginea lui cristalizează într-o formulă a inutilităţii, a inadaptatului; când toata lumea se ocupă cu ceva concret el rupe ritmul meditând la nemurirea sufletului. Care suflet domnilor, ce idealuri?! Că o biblioteca poate deveni un accident biografic neîndurator este o evidenţă teribilă. Când tot mai puţine familii se gândesc sa-si cumpere o biblioteca onorabila, şi credeti-mă, nu e vina lor, ci a marilor producători de mobilă ce imagineaza furnituri pentru vaze şi alte piese de amuzament interior, noi vrem să facem cultură. Adică se mai găsesc câte unii care ţin morţiş, ori se încăpăţânează să citească, să studieze şi să viseze la o lume mai bună.
Blasfemia iniţiativei constă tocmai în Utopia viscerală a proiectului. Rişti să devii un personaj straniu, rişti privirea insidioasa a celorlalţi care nu pricep de unde vii, pe ce lume trăieşti. Să faci comerţ cu ideile, să te intreţii cu cimitire de filosofi, teologi, scriitori, savanţi de orice fel, compozitori, inventatori şi visători, devine un soi de necrofilie. Prin urmare numai un inadecvat, cineva care nu a înţeles rostul lumii ăsteia se mai poate ocupa cu astfel de chestii. Toate redevenţele se transformă în tot atâtea posibile cruci personale, stigmate indelebile. Dacă te interesează Platon şi Trilogia valorilor rămâi un marcat, un om distrus interior, viaţa ta se dizol-vă în amărăciuni inconfundabile. În acest fel, tristeţea rămâne apanajul intelectualilor, a celor care profanează îndelung şi repetat bibliotecile. Doar ei mai stăruiesc, sub imperiul nostalgiei, în preajma idealurilor mutilante.
Şi atunci vine momentul când îţi vine să şezi şi să cugeţi la monumentala prostie a părinţilor. Ce idee nemaiîntâlnită să-ţi pună cartea la îndemână şi nu o minge la picior! Câtă lipsă de simţ practic să fii trimis la şcoală! Ce perversitate să te îmbrâncească spre idee, ideal şi credinţă într-o lume mai bună!?
Cum sa nu te simţi dislocat şi inutil în faţa personajelor agramate ce decid soarta lumii în care traieşti, a patronilor de stână care te cumpără pe tine şi neamul tău - cu munţi cu tot, a indivizilor anodini invadatori ai vieţii private, a ziarelor şi ştirilor de televiziune, cu pretenţia abracadabrantă de a ne arăta calea, lumina şi adevărul către mântuirea socială şi propăşirea spirituală?
Bunaoara, sofismul amărăciunii postmoderne cum că de sus în jos întotdeauna există un traseu al căderii, în schimb, de jos mai jos nu se poate, mă face confuz. Pesemne ar trebui propăvăduită propedeutica orizontalei, a peisajului sufletesc lipsit de relief, a minţii eliberate de gând şi a frunţii perfect întinse.
Fericiţilor - cei din spatele blocurilor - intelectualii vă salută.