joi, 17 decembrie 2009

Sofismele amărăciunii

Nu e un paradox că putem vorbi astăzi de beneficiul părăsirii lecturii şi al culturii în genere. Nu este nici măcar halucinant. A devenit o amărăciune exprimabilă, un fel de a resimţi inadecvarea câtorva faţă cu ceilalţi. Intelectualul se arată lumii drept o ciudaţenie, un individ care se ocupă de vise, idealuri şi utopii. Imaginea lui cristalizează într-o formulă a inutilităţii, a inadaptatului; când toata lumea se ocupă cu ceva concret el rupe ritmul meditând la nemurirea sufletului. Care suflet domnilor, ce idealuri?! Că o biblioteca poate deveni un accident biografic neîndurator este o evidenţă teribilă. Când tot mai puţine familii se gândesc sa-si cumpere o biblioteca onorabila, şi credeti-mă, nu e vina lor, ci a marilor producători de mobilă ce imagineaza furnituri pentru vaze şi alte piese de amuzament interior, noi vrem să facem cultură. Adică se mai găsesc câte unii care ţin morţiş, ori se încăpăţânează să citească, să studieze şi să viseze la o lume mai bună.
Blasfemia iniţiativei constă tocmai în Utopia viscerală a proiectului. Rişti să devii un personaj straniu, rişti privirea insidioasa a celorlalţi care nu pricep de unde vii, pe ce lume trăieşti. Să faci comerţ cu ideile, să te intreţii cu cimitire de filosofi, teologi, scriitori, savanţi de orice fel, compozitori, inventatori şi visători, devine un soi de necrofilie. Prin urmare numai un inadecvat, cineva care nu a înţeles rostul lumii ăsteia se mai poate ocupa cu astfel de chestii. Toate redevenţele se transformă în tot atâtea posibile cruci personale, stigmate indelebile. Dacă te interesează Platon şi Trilogia valorilor rămâi un marcat, un om distrus interior, viaţa ta se dizol-vă în amărăciuni inconfundabile. În acest fel, tristeţea rămâne apanajul intelectualilor, a celor care profanează îndelung şi repetat bibliotecile. Doar ei mai stăruiesc, sub imperiul nostalgiei, în preajma idealurilor mutilante.
Şi atunci vine momentul când îţi vine să şezi şi să cugeţi la monumentala prostie a părinţilor. Ce idee nemaiîntâlnită să-ţi pună cartea la îndemână şi nu o minge la picior! Câtă lipsă de simţ practic să fii trimis la şcoală! Ce perversitate să te îmbrâncească spre idee, ideal şi credinţă într-o lume mai bună!?
Cum sa nu te simţi dislocat şi inutil în faţa personajelor agramate ce decid soarta lumii în care traieşti, a patronilor de stână care te cumpără pe tine şi neamul tău - cu munţi cu tot, a indivizilor anodini invadatori ai vieţii private, a ziarelor şi ştirilor de televiziune, cu pretenţia abracadabrantă de a ne arăta calea, lumina şi adevărul către mântuirea socială şi propăşirea spirituală?
Bunaoara, sofismul amărăciunii postmoderne cum că de sus în jos întotdeauna există un traseu al căderii, în schimb, de jos mai jos nu se poate, mă face confuz. Pesemne ar trebui propăvăduită propedeutica orizontalei, a peisajului sufletesc lipsit de relief, a minţii eliberate de gând şi a frunţii perfect întinse.
Fericiţilor - cei din spatele blocurilor - intelectualii vă salută.

3 comentarii:

  1. In ce masura crezi ca intelectualii se fac vinovaţi de lipsa de reacţie, de responsabilitate? Eu nu reusesc sa ma decid ...

    Frumos blogul, scrie mai des :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Catalin Buciumeanu26 ianuarie 2010, 12:22

    Exista tentatia oricarui intelectual de a nu fi inteles gresit. Unii isi asuma riscul pana la capat. Dar cei mai multi nu. E de preferat idealul unei lumi pline de accidente. Doar ca in final toti suntem niste accidente. Cum granum salis.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dincolo de acest aspect, in Romania de astazi, "intelectual" a devenit un stigmat de care multi se feresc. Nu mai denota o anumita alegere existentiala si spirituala asumata, ci o categorizare "rusinoasa". "Oh, nu, eu nu sunt intelectual", "Oh, detest sa fiu considerat intelectual" sunt replici ce le-am auzit deseori, dublate de o scuturare ferma a capului, ca si cum intelectualitatea ar fi fost o scufita veche ce ataca coafura. Interesul pentru viata intelectuala se pierde intr-o goana corporatista mai mult sau mai putin evidenta, sustinuta, desigur, de ceea ce eu numesc "frustratii de phd": diferiti domni, de la diferite firme, cu o vorbire usor constipata si o limba relativ agramata, dezamagiti vazand ca din geanta ta iese un volum de Platon: "Dom'le, lasa asta cu cartile, lecturile, studiile. Da' dumneata ce stii sa faci? Ce experienta ai?"
    Si, oricum, intelectualitatea nu mai e la moda. Acum se poarta... nimicul.

    RăspundețiȘtergere